Centrul român PEN
Născut în 1915, Gellu Naum şi-a publicat prima carte în 1936. Suprarealist
de la început, poetica sa poate fi apreciată ca un gest radical de respingere
a tuturor „idées reçues” şi a tuturor oficialităţilor. Naum a fost complet
marginalizat în perioada regimului totalitar, dar în lumina seniorităţii
sale, ca şi a amplorii operei sale, el este văzut ca un clasic suprarealist
în viaţă, care a transformat principiile mişcării în poetica conştiinţei
atotpătrunzătoare care e dedicată valorilor libertăţii şi iubirii.
Creatorul unui nou idiom poetic, Gellu Naum a întemeiat un univers doar
al său: este o lume de o frumuseţe complexă şi de o profundă umanitate
care e adesea comparată cu cea a lui René Magritte. De-a lungul anilor
şi până în aceste zile, energiile sale protetice sunt atestate de numeroasele
sale publicaţii în toate genurile literare, incluzând traducerile (a tradus
din Stendhal, Nerval, Diderot, René Char, Kafka). E suficient să menţionăm
ultimele antologii ale poeziilor sale Sora fântână şi Focul
negru, 1995; Partea cealaltă (o ediţie bilingvă franco-română),
1998; Ascet la baraca de tir, 2000.
Poetica sa, proza sa şi piesele sale de teatru au fost traduse în engleză
(publicate atât în SUA cât şi în Anglia), franceză, germană, spaniolă,
maghiară, sârbă şi letonă probând contribuţia sa la vitalitatea poeziei
româneşti celei mai largi audienţe internaţionale.
Gellu Naum a primit Premiul Poeziei Lumii a Republicii Zair în 1992 şi
Premiul de Poezie Europeană (Munster, 1998) pentru ediţia bilingvă germano-română
Discurs către pietre (Amman, 1997).
|