Ov. S. Crohmălniceanu

Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. II

Editura Minerva, 1974

…Naum manifestă şi ceea ce avea să rămână trăsătura sa esenţială: tentaţia de a realiza o alchimie a irealului, de a recompune realitatea într-o ordine superioară. Într-o asemenea întreprindere, subiectul se dedublează, devenind sieşi obiect, adjectivele şi substantivele se supun unei stranii împerecheri (jocul între imagine şi metaforă e unul din secretele lui Gellu Naum, care îl singularizează printre suprarealişti)…

Or, ceea ce impresionează la Gellu Naum e tocmai poziţia aparte, arta poetică personală la care l-a adus credo-ul său spiritual: păstrând din ceea ce voia a fi o reţetă universală de poziţie doar invitaţia la deplina libertate a spiritului, Gellu Naum îşi culege elementele de bază ale lumii sale nu neapărat din straturile subconştientului; el nu este un "notar de metafore", care ţâşnesc gata făcute din zonele obscure ale fiinţei sale. Din contra: prodigioasa fantezie prelucrează continuu, la el, datele realităţii interioare şi exterioare, realizând ceea ce numeam alchimia unui real menit să-şi păstreze în verb – şi numai în verb – coerenţa adâncă, revelatoare, a unei condiţii ce ne supune pe toţi.