Patul de crini


(fragment)

În adevăr, părul meu în acele timpuri era extrem de lung, îmi ajungea aproape până la călcâie. Îl purtam astfel pentru că mă ajuta foarte mult la lucru. Seara, de pildă, era suficientă o simplă plimbare ca să mă reîntorc acasă cu pletele pline de lilieci care se agăţau cu disperare de imensa mea coafură. Ursula îi desprindea unu câte unu, având grijă să sufăr cât mai puţin şi îi alegea după specii, după mărime. Pe cei mai frumoşi îi opream noi, restul îi vindeam unui magazin din apropiere, şi asta ne asigura o viaţă destul de abundentă.

Dar nu despre mijloacele noastre de trai vreau să scriu. Eu sunt poet, am fost totdeauna poet, şi ceea ce vreau să povestesc aici este tragicul sfârşit al Ursulei.


 

 

Precedenta inapoi Urmatoarea

© 2003 Fundaţia Gellu Naum - Toate drepturile rezervate