LA URMA URMEI


La urma urmei îmi amintesc perfect ziua
când cele şapte mame ale mele m-au născut


(unica primordiala aceea care
cunoscuse bucuriile zămislirii
nu mai ştia nici să scrie nici să citească
braţele ei octogenare mă legănau
şi pentru că pe umeri i se cuibărise
pisica cu patru ochi a morţii
eu mă sileam să fiu cât mai uşor)


celelalte şase cântau
transfigurate de durerile facerii
eu dormeam încă senin în fiecare din ele
dormeam ghemuit în coapsele şi în genunchii lor
dormeam pur în materna lor puritate
aveam acolo şi pâine şi lapte şi miere
şi amintiri de la Amsterdam
şi lumea se croia de jur împrejur liniştită
o lume cu peşti şi cu trestii în apele zilei a patra
cu omul de Hotel-Alger care îşi pierduse gura în ziua a şasea
o lume cu sori şi zăpezi în ziua a noua


dar braţele mamei octogenare erau ostenite
(pisica torcea abia auzită pe umerii ei)
şi eu am vrut să fiu cât mai uşor


atunci m-am aşezat lângă foc
şedeam acolo în costumul meu de geomant
mişcam încet crenguţa de alun
şi încercam să fiu cât mai uşor chiar lângă foc


celelalte cinci au tăcut
îndurerate de neaşteptatul meu gest
de ce — le-am spus — de ce mă priviţi aşa
braţele mamei mele bătrâne au ostenit
şi eu vroiam să fiu cât mai uşor
aş fi intrat să mă culc într-un măr
dar nu vroiam să complic continua voastră maternitate


ele au clătinat mustrătoare din cap
şi s-au închis în muţenia lor


apoi în ziua a zecea
au început să latre câinii
şi martorii au intrat tiptil în odaie


Precedenta Înapoi Urmatoarea

© 2003 Fundaţia Gellu Naum - Toate drepturile rezervate