DOMENIUL PRESIMŢIRILOR


Există vaduri uitate nişte locuri în noi şi un drum care duce prin apă
cineva mă strigă ar vrea să mă atragă într-acolo
să dea cu o plantă în mine şi ce vină am eu pe lumea asta cu porţi de aramă
apoi se face linişte cântă privighetorile
e foarte frig şi în noi sunt nişte castele
nişte câmpuri cu flori albastre şi galbene
şi le străbatem pe caii noştri de plastic


înţelegeţi că trăim într-o pasăre imensă care ne poartă în ea
şi mergem la întâlnire curăţăm omizile de pe crengi ne iese înainte o fată dar nu mai poate nici ea săraca e ostenită a înghiţit toată pânza pe care a ţesut-o aşteptându-ne
zice hai să ne sărutăm să fim fericiţi
să te servesc cu linguriţa de argint să-ţi dau o dulceaţă
măcar de ar fi lângă sobă Şi vine King Kong dă cu praştia ne murdăreşte cămaşa ne rupe cravata
vine pârlitul ăla de profesor cu şapte capete ne pune note de parcă n-am şti destulă materie
ne duce în laborator să facem experienţa singurătăţii
să ne jucăm cu mingea ca fraţii gemeni
noi ne uităm unul la altul dăm din cap vine o amărâtă de fată cu faţa plină de funingine
nu s-a mai spălat pe ochi de când cu potopul şi ne urcăm în maşină (ea lângă noi) gonim pe autostradă
acolo se aud ştirile dar nu le mai înţelegem râdem pe furiş ca la înmormântare ni se face şi frică


câte nu se întâmplă în noi şi le uităm acolo ca într-un ghiozdan
şi fiecare crede că numai el ştie lucrul acela pe care îl ştiu foarte bine şi alţii


dar eu am în vedere perioada fericită când locuiam în mama
stăteam acolo mă gândeam ce mi-o fi trebuind
afară ploua ea dormea goală cu mine în burtă
se întorcea pe-o parte şi pe alta îmi descânta în somn
cunoştea legea aceea aspră vroia să mă apere


deasupra patului se legăna sora mea luna

 


Precedenta Înapoi Urmatoarea

© 2003 Fundaţia Gellu Naum - Toate drepturile rezervate