Centrul român PEN

 


Născut în 1915, Gellu Naum şi-a publicat prima carte în 1936. Suprarealist de la început, poetica sa poate fi apreciată ca un gest radical de respingere a tuturor „idées reçues” şi a tuturor oficialităţilor. Naum a fost complet marginalizat în perioada regimului totalitar, dar în lumina seniorităţii sale, ca şi a amplorii operei sale, el este văzut ca un clasic suprarealist în viaţă, care a transformat principiile mişcării în poetica conştiinţei atotpătrunzătoare care e dedicată valorilor libertăţii şi iubirii.

Creatorul unui nou idiom poetic, Gellu Naum a întemeiat un univers doar al său: este o lume de o frumuseţe complexă şi de o profundă umanitate care e adesea comparată cu cea a lui René Magritte. De-a lungul anilor şi până în aceste zile, energiile sale protetice sunt atestate de numeroasele sale publicaţii în toate genurile literare, incluzând traducerile (a tradus din Stendhal, Nerval, Diderot, René Char, Kafka). E suficient să menţionăm ultimele antologii ale poeziilor sale Sora fântână şi Focul negru, 1995; Partea cealaltă (o ediţie bilingvă franco-română), 1998; Ascet la baraca de tir, 2000.

Poetica sa, proza sa şi piesele sale de teatru au fost traduse în engleză (publicate atât în SUA cât şi în Anglia), franceză, germană, spaniolă, maghiară, sârbă şi letonă probând contribuţia sa la vitalitatea poeziei româneşti celei mai largi audienţe internaţionale.

Gellu Naum a primit Premiul Poeziei Lumii a Republicii Zair în 1992 şi Premiul de Poezie Europeană (Munster, 1998) pentru ediţia bilingvă germano-română Discurs către pietre (Amman, 1997).


Înapoi